Construim spitale județene prin Programul „Ana Aslan”. Acest program se va finanța prin intermediul Companiei Naționale de Investiții pe baza unor proiecte-tip, folosind fonduri europene.

Relansăm Institutul Cantacuzino.

Trecem toate Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) în coordonarea Ministerului Sănătății.

Rolul medicului de familie va fi extins, astfel încât să fie degrevat de sarcini suplimentare medicul specialist.

Nivelul de salarizare al cadrelor medicale va fi corelat cu numărul pacienților tratați, dificultatea cazurilor, precum și cu rezultatele medicale obținute.

Restabilim rolul policlinicilor și asigurăm decontarea serviciilor medicale furnizate. Elaborăm un program național de dotare, modernizare și construire de noi policlinici, pe bază de proiecte tip, astfel încât să existe câte o policlinică la 25.000 de români.

Alimentație și prevenție pentru o viață sănătoasă. Asigurăm accesul la o alimentație sănătoasă, în cantitate suficientă și de calitate, în special pentru copii. Promovăm activitățile fizice pentru toate categoriile de vârstă, alături de furnizarea de resurse materiale care să permită acest lucru.

Acces la un diagnostic cât mai timpuriu! Creăm un program de prevenție pentru bolile față de care românii prezintă un risc ridicat, care include un set de analize și controale gratuite adaptate pe grupe de vârstă.

Reducem timpul de acces la serviciile medicale de urgență prin creșterea și înnoirea parcului de ambulanțe și asigurarea necesarului de personal medical specializat, astfel încât timpul de intervenție la fiecare caz să nu depășească 10 minute.

Decontarea serviciilor stomatologice.