Sprijin pentru cetățenii aflați în nevoie și care sunt predispuși să devină victime ale abuzurilor.
Dezvoltăm servicii sociale pentru femeile și copiii victime ale violenței în familie și pentru românii care ajung să fie victime ale traficului de carne vie. Aceste persoane trebuie să beneficieze de sprijin din partea statului prin asigurarea unui mediu de viață sigur și non-violent. Serviciile asigurate de stat vor fi de cazare și asistență socială, psihologică și de integrare pe piața muncii.
Majorăm valoarea indemnizației acordate persoanelor cu handicap. Pentru a le îmbunătăți calitatea vieții, aceasta va fi cel puțin egală cu valoarea pensiei minime pe economie pentru persoanele cu handicap grav, care nu permite desfășurarea de activități remunerate.
Eliminăm controlul anual în cazul persoanelor cu boli incurabile sau dizabilități irecuperabile.
Modernizăm/construim în următorii 10 ani 250 de centre de asistență socială pentru bătrâni și centre mixte de copii și seniori, pentru crearea unui mediu de dezvoltare sănătoasă pentru cei mici și redarea demnității celor vârstnici.
Persoanele cu risc social, care nu pot munci din motive obiective și nu înregistrează venituri, vor beneficia de un venit minim garantat. Ajutoarele sociale vor fi asigurate pe un termen limitat și numai în cazurile în care acestea reprezintă unica soluție pentru asigurarea supraviețuirii.
Implicăm statul în construirea de locuințe sociale pe care le repartizăm pe criterii obiective.
În guvernarea AUR, nu vom renunța la plățile în numerar, nu vom trece la moneda Euro sau la alt tip de monedă fizică sau digitală, nu vom adopta mecanisme digitale de control și inginerie socială.
Sprijinirea Bisericii și acreditarea acesteia drept entitate care poate desfășura servicii sociale. Biserica va avea prioritate în efectuarea de opere de caritate, întrucât nu are cheltuieli suplimentare cu personalul.
Protejăm românii în fața abuzurilor economice! Autoritățile statului trebuie să asigure o relație justă și etică între bănci, IFN-uri, cazinouri, alte forme de jocuri de noroc, agenții comerciali și populație. Bunurile imobiliare, case și terenuri, nu vor putea fi executate decât în cazul în care acestea constituie obiectul finanțării sau datoriei. Limităm diferențialul de dobândă dintre dobânda plătită pentru depozite și cea încasată pentru credite la cel mult 2,5 puncte procentuale.
Ministerul Afacerilor de Externe va sprijini familiile de români cărora instituții ale statelor în care aceștia locuiesc le-au luat copiii pe motive neîntemeiate. Statul român nu va avea politici de acest tip pentru familiile care trăiesc în țară.